joi, 12 aprilie 2012

@Dragă, #-ul tău mă înnebuneşte!

Nu citi randurile de mai jos dacă semnele de mai sus nu se decriptează instinctiv. Nu le citi nici dacă s-au decriptat, ai chiar adăugiri, pentru că vei fi dezamăgit(ă) dacă dai fuguţa acum ştii tu unde şi nu e nicio campanie în derulare. Pentru că nu e. Dacă ai chef, îţi dau voie doar să te amuzi şi să speri că nu te regăseşti în aşa context.

Şi acum povestea de viaţă 2.0
Odată, demult, ea cu el şi-au jurat credinţă la biserică, şi-au spus pe numele întreg , de faţă cu cele sfinte şi şi-au promis toate cele trebuincioase pentru o căsnicie fericită. Au reuşit, în linişte, alături de familie şi prietenii vechi – pe care îi cunoşteau personal! – pentru că, în naivele vremuri de demult, albastru era cerul nu logo-ul ştiţi voi cui.
Au trecut anii, au mai îmbătrânit s-au înţelepţit şi dintr-o dată parcă s-a dat a devenit s-a postat. Ea a devenit @soţia, el a devenit @soţul. Copilul lor a devenit un link la „to do list”. Bucătăria are un accesoriu important, acest #. Nu grila de la cuptor sau modelul de perdea, în caz că vi s-a părut asta.
@Dragăăă. (întins leneş, în patul cald). @dragăăăăă!!!!
Yaaawwwwn. Daaa. Cât e ceasul?
Târziu. Prea târziu. Click, log în, post: „m-am trezit târziu”.
Vai. Click, log in, post: @soţul cc: @Corina: „cine se trezeşte târziu, face cafeaua”
Cine e Corina?
Nu contează, cineva de la serviciu, n-o ştii. Are ea ceva cu trezitul târziu, e o chestie de-a noastră.
Click Add Corina. Post: @soţia, Cc @Corina: Fetele au chestii împreună şi eu nu ştiu?”
Haha!
Ce?
3 comment-uri deja în nici zece secunde. Uau.
Da. Super. Faci tu cafea?
Dap. (de fapt, exact aşa pronuntat, dap) Să pun o poză. Click. Poză cu pisica care trage de un colţ de pernă. Post poza. Tag @Corina @Miruna@Costi@Florina@Bucureşteanca_sexi
Haha. Ce tare e poza. Post comment: ce pussy avem:D
Nu fi nesimţit. Post @soţul: astăzi esti pedepsit . Link poza cu soţ pedepsit.
Deci ne trezim? Bem cafea? E cam târziu.
Mai fă şi tu cafeaua „for a change”
Mbinnneeee. (pronunţat tot mbiiineee) Post: “@Strudelas@Mircea@Bengosu „să fii om e lucru mare, să fii soţ e naşpa tare”
Haha ce tare. Comment la postul @soţ-ului: „O femeie e în spatele oricărui bărbat puternic”.
Whaaaateever ( cu gestul specific, import direct sex&the city)
Hai măăă cu cafeaua aiaaaaa!!!! Post poza cafea aburindă. Tag campanie la „cafea ca toate celelalte”

După ce au amorţit stând în capul oaselor în pat cu @casnicie şi cc @ sotul, @ sotia, am ajuns acolo unde voiam să ajungem naibii din prima. În # Bucatarie. Unde e toată lumea invitată.

Join Group.
Press Esc!

Photo: Flikr

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu