ce vede delia pe fereastra

sa va spun. delia e in trondheim. si pe fereastra casei prietenei mele de departe, ea vede zapada- troiene, veverite. ca cea din imagine. Nu e pentru ca a mostenit vreo avere delia, nici pe departe, dar, daca ma intrebati pe mine, a mostenit tot norocul din lumea asta.

si, tot in trondheim, ( in norvegia), in fata biroului subsidiarei locale yahoo, intr-o seara se harjoneau 2 ursi polari. ca cei din linkul de mai jos, trebuie sa enlarge the view ca sa ii vedeti.

http://www.flickr.com/photos/eirikr/3262204184

stiti ce vad eu pe fereastra care da spre minunata si luminata piata a unirii din frumosul Bucuresti care ne umple in fiecare zi sufletul de placere urbana? Niste schele verzi, din cand in cand niste salopete muncitoresti ale acelor oameni care vorbesc tare si care se plimba de colo colo pe schele, facandu-si treaba. Muncitorii in constructii ( pe care acum cateva luni ii plangeam in fiecare minut si ma minunam de puterea lor de amunci pe ger) nu sunt veverite. Piata Unirii nu a avut de mult timp troiene. Cladirea unde lucrez nu e nici pe departe un yahoo office cu ursi polari in fata ferestrei.

Si aici e bine, inca! Nu vreau sa va spun ce vad in fata ferestrei de la blocul unde locueiesc in chirie . Alte ferestre? :))) ati ghicit, la fel si unii dintre voi, evident. De ce? De ce e lumea impartita in bune si rele si de ce , daca eu sunt prietena deliei ea e pe partea buna a povestii iar eu ma chinui sa ma extrag din foile mazgalite cu magiun? Daca va citi asta Delia, va plange, ca avem sufletul asemanator. Dar voi ajunge one day la ea sa ne bem cafeaua si sa ne afumam pe terasa caei ei intre troiene si voi simti si eu, la randul meu, partea frumoasa din viata. O sa o rog sa ma invete injuraturi in norvegiana sa le servesc maine la metrou in drum spre o noua zi la serviciu, in minunata piata a unirii, in fata schelelor verzi, aducatoare de motive de bucurie .

as fi putut fi

As fi putut fi un barbat extraordinar. Un om de afaceri cu spirit pragmatic, cu un intens si nedigerabil simt al ironiei, cu un admirat si totusi de temut simt al umorului, atasat unei autoironii dezarmante, pentru ca as fi fost si un bun manager al propriei imagini.

Si da, as fi putut fi un barbat cat se poate de incomod, dar in acelasi timp respectat pentru ca eu, om de afaceri, tata, sot, fiu, amant posibil, seducator prin severitatea controlata afisata fata de sexul slab si atat de frumos, deci eu as fi putut sa imi permit sa spun lucrurilor pe sleau. Si nimeni nu m-ar fi judeca drept " mitocan " sau " vulgar" sau obscen" pentru ca semantica folosita pentru a le spune ar fi fost cat de poate de aleasa dintr-un bakground cat de poate de educat si trecut prin scoli care mai de care. Deci, partenerii de afaceri m-ar fi tratat cu o respectabila prudenta si nevoiti sa fie corecti, femeile - parteneri de afaceri sau de cine romantice sau una si alta- m-ar fi trata cu admiratie, cu o ascunsa sau doar sugerata dorinta de a ma cunoaste dincolo de cina romantica. As fi fost acel erou al tutuor eroilor si eroinelor, fara a fi imbracat penibil in latexuri stramte rosu cu albastru, yak pentru supereroi!

In cadrul corporatiilor unde mi-as face veacul cu dezinvoltura 10 ore pe zi - sunt un corporatist acerb, the eater of the uneatable- as fi privit ca " tipul ala misto si cool, am auzit ca e si tare pe ce face. si sa stii ca nu e asa arogant cum pare, e chiar de gasca, in team buldinguri e un dement, razi cu el.... da fata, stiu..". asa imi imaginez ca s-ar purta discutiile pe la colturile imprimantelor asociate birourilor diverse si minuscule prin numarul si importanta locatarilor lor corporatisti.

da. si as fi toate cele de mai sus, eu fiind de fapt unul care uraste atat de mult tot ce il inconjoara, oamenii care il plictisesc prin minusculele lor probleme, fericiri, nemultumiri, succese - uri ( prin repetia ironica a acestui pliral ma jur ca va ajunge sa fie adaugat in dex ca plural acceptat). as ura ca oricat de departe m-as duce, lumea nu m-ar putea contine tot, ca oriunde m-as uita, chiar si intr-o dimineata insorita, tipa de langa mine e ori extraordinar de frumoasa dar extraordinar de plicticoasa, ori extraordinar de fascinanta si desteapta dar vai, parca nu mai are pielea atat de ferma ca la 17 ani. chiar nu le pot avea pe toateeeeeeeee? sa traiesc intr-o lume ca un fel de sillicon valley updatat, cu oameni selectati dupa cota de IQ care sa fie peste 150, care sa nu se uite crucis cand aud cuvantul swap ( in toate sensurile sale, cine stie -stie, cine nu - nu are nevoie).

si , acest barbat cool ar fi evident culmea placerii sociale. centrul atentiei la mesele cu prietenii, tipul interesant si " de retinut- i-ai luat cartea de vizita???) de la intalnirile de afaceri. si mi-ar permite sa conduc un motor cand vreau, si as conduce o masina cool cand nu am chef de motor, as merge cu bicicleta to " make a statement", as pilota si as conduce un iaht in weekend in marmara. la hyatt in zurich as veni cu acea masina rosie si foarte joasa ( ce naiba marca era masina aia) si m-as caza ca un client vechi si asteptat. si seara, as arunca cu pietricele in zurichsee si m-as uita la statuile alea cidate sub forma de monstri marini. sau m-as preface extraordinar de afectat de frumusetea sagradei famillia, desi pentru mine toate orasele europene sunt de fapt la fel.

pe scurt, sa n-o mai lungim, desi eu in complexitatea mea de barbat perfect, nu pot fi rezumat, mi-as permite orice. cand as injura, as fi " e un tip direct dar sa stii ca are dreptate". cand as ridica vocea " e sever, dar uita-te si tu cu ce incompetenti lucreaza". cand as fi obscen " e cateodata cam deplasat dar asta e farmecul lui, e pentru ca are o personalitate puternica". cand as mangaia un catel pe strada, femeile s-ar uita la mine cu jind, pentru sunt barbatul pe care nu il au acasa in locul romanasului lor plicticos si frustrat.

as fi putut fi, deci, dar nu sunt. pentru ca sunt o minuscula femeie average , desi cateodata am sentimentul ca acest average are o plaja laaaaaarga-laaaaaarga de interpretare. eu nu pot sa urlu- ca as fi isterica, eu nu pot sa troznesc cu pumnul in masa ca deja as avea niste prieteni in alb care m-ar astepta politicos sa imi iau rucsacelul si sa ii insotesc intr-un loc senin si prudent cu asttfel de atitudini, eu nu pot sa ma uit la cineva cu o expresie care sa ii traduca " i don't give a damn on you", eu nu pot sa spun mereu lucrurilor pe nume pentru ca social, urban, familial, colegial, corporatist, economic, ar fi gresit, total gresit si nepotrivit. eu, daca mangai in catel pe strada - " o sa se murdareasca, se umple de purici, alta nebuna din cauza careia avem atatia catei pe strada".

va imaginati cum as fi eu corporatista " the eater of uneatable" intr-o Companie? lasand la o parte ca toata lumea s-ar spala pe maini odata ce ne-am strans manile reciproc, ar fi circumspecti cel putin sau dezgustati fara perdea judecand " alta bitch parvenita si analfabeta, s-a ajuns si se crede mare sefa". Daca mi-as permite sa spun lucrurilor pe nume in fata oricui, evident, intotdeauna, ajutandu-ma de puterea bunului simt instictiv si de toate celalalte calitati profesionale, umane, sociale, etc, as fi " incomoda", cel putin, oricum, nu as face multi purici pe nicaieri.

daca as veni odata imbracata cu fusta verde peste pantaloni verzi - pentru ca asa m-am trezit eu creativa si plina de culoare dimineata, as fi catalogata " lipsita de gust" sau " traznita dar nu i se potriveste". Si am auzit de niste italieni care au venit din inima capitalei modei cu vesta peste sacou, ce dzeu o mai insemna si asta. Reactiile? " pai daca nici italienii nu stiu ce e aia moda...".

Pe scurt, deci, nu pot fi ce as fi putut fi. Dar pot avea reactii. exoterme, spumoase, pot inca sa spun lucrurilor pe nume atunci cand siguranta mea ca platitor de taxe de tot felul nu mi-e pusa in pericol. Pot spune ce ma determina sa nu fiu motivata, ce ma determina sa nu astept ca altii sa rezolve ceva pentru mine. Totusi, am sentimentul ca desi asa-zis liberi, suntem cat de poate de constransi de regulile noii " libertati".

Am citit unmesaj motivant astazi, pe blogul unui "tanar ambitios entrepreneur" pe care il citesc cu placere si care facea apologia lucrurilor pe care trebuie sa le facem in viata fara sa ne gandim prea mult ca nu le putem face, ca nu suntem pregatiti, etc. Nu, nu e deloc adevarat, nu putem face orice in viata, oricat ne-am dori. Si cateodata, ce e mai trist, chiar nu putem face mare lucru. nu in timpul vietii noastre. damn.

How much of a Romanian do you think you are?

Sunt 44% român.
Testul zice aşa:

Ai tras un pic de răspunsuri pentru că nu vrei să ieşi ăl mai român dintre români. Ţi-e ruşine cu naţionalitatea ta. Speri să ai o slujbă de intelectual în altă ţară, dar te-ai duce şi la cules de portocale numai ca să scapi. Nu-ţi place când alţii flegmează pe stradă, dar arunci gunoaie pe jos. De 1 decembrie eşti ruşinat că ştii că e şi ziua mondială anti-SIDA. Nu dai şpagă pentru că nu ştii cum. (31 - 50 de puncte)

Fă şi tu testul aici.