joi, 17 iunie 2010

Afaceri sfinte la doi metri sub pământ


Afaceri sfinte la 2 metri sub pământ

Drumul agale pe înserat, către cimitirul micuţului oraş de provincie de pe râul Trotuş, în Moldova, poate fi o sursă inepuizabilă de inspiraţie. Îţi poate răsuci violent toate credinţele pe care nu le-ai avut niciodată, de exemplu, despre preacinstitele feţe bisericeşti. Nu că ar fi prea multe biserici în orăşelul ăsta curăţel, de la poalele dealului Perchiu. Aici credinţele colcăie la tot pasul şi se găsesc pe toate cărările bătute în lung şi în lat atât de oameni cu frica de Dumnezeu cât şi de oameni de care însuşi Dumnezeu se fereşte. Drumul spre cimitir născu aşadar o poveste cu iz de anchetă socială, într-o vagă şi banală seară de primăvară.

Povestea ar spune-o mai bine chiar Ilie, om cu înfăţişare umilă, specifică celor necăjiţi şi care nu au văzut niciodată apusurile mai departe de siluetele de fier ale RAFO. Ilie, cu o faţă cenuşie şi cu o paloare care sugerează probabil ceva fecţiuni cronice, începe să povestească chiar acolo în mijlocul trotuarului, aşa cum fac oamenii numai în oraşele de provincie.

“Nu ştiţi, dar am bătut zeci de drumuri şi am un dosar uriaş cu tot felul de hârtii de la judecătorie, tot încercând să o scot la capăt. Dar nu mă las eu aşa uşor călcat în picioare, nu renunţ.”

Loturi de veci şi vinuri seci

A avut două loturi de teren, în afara oraşului, în zona dealului Red, în apropierea locului unde, în ani, s-a dezvoltat cimitirul, loc de verdeaţă şi răcoare. Cimitirul oraşului de pe Trotuş e unul perfect regulamentar, curat, aranjat, urban. Se zice că dacă vrei să cunoşti cultura şi gradul de civilizaţie al unui loc, vizitează cimitirul. Dar, în mod inevitabil, cimitirul a devenit neîncăpător în ceva vreme. În 2008, primarul oraşului spu că “Ne-ar mai trebui doar două fâşii de teren, iar lucrările vor demara de la anul . Acum, am început să lucrăm şi la proiectul tehnic. Cimitirul nou va fi mult mai mare decât cele existente în acest moment şi va rezolva problema, sperăm noi, pentru o perioada cât mai mare de timp”.

Se pare că problema redimensionării cimitirului a fost rezolvată. Ilie, mormăind cu năduf în barbă, povesteşte cum: ”Părintele – (n.a: celebru în oraş şi active, cu notorietate pentru activităţile sale atât spirituale, celebrat cu coşuri pline cu bunătăţi de la enoriaşi cu frica lui Dumnezeu, cît şi laice, financiare, pentru activităţile de împrumuturi de bani acordate la dobânzi concurenţiale cu băncile )” – e un mare hoţoman. A promis primăriei, da eu cred ca sunt oricum mână în mână că altfel nu ai cum, că o să extindă cimitirul. Au făcut gard mare, frumos şi tot ce se vede acu ca teren viran, sunt loturi luate de la oameni nenorociţi şi vai de capul lor. Beneficiind de buna credinţă a oamenilor care îl săru-mânesc zilnic pe la biserică, îi convingea, la un pahar sau mai multe de vin sfânt să îî semneze actele de donaţie pentru acele terenuri”.

E inutil să explic cum arată un scenariu în care omul simplu bea un păhărel, îşi plânge necazurile cotidiene în faţa sfinţei feţe bisericeşti şi vocea duhovnicească, blîndă şi cu duhul înţelepciunii îl îndreaptă spre calea cea bună de a renunţa la cele pământeşti, de a dona un teren inutil unei cauze nobile pentru orăşeni. Şi ce e mai aproape de pământ decât pământul însuşi. Aşa că, cele căteva loturi de teren s-au acumulat într-un frumos teren de vreo 2 hectare. Posesorii loturilor, oameni în vârstă, cu nevoi materiale urgente sau cu nevoi bahice şi mai urgente, l-au donat, pământeşte, semnând o perfect laică hârtie de donaţie.

Nu ar fi fost un capăt de ţară dacă cimitirul, astfel, se lărgea primitor, ca în planurile expuse atât de primărie cât şi de preoţime. Ar fi creat excepţia care ar fi surprins o ţară întreagă, neobişnuită ca lucrurile să se întâmple în mod exact ca în planul discutat şi ca pe hârtia parafată de preacuvioasele autorităţi. Dar nu. În pur stil românesc şi deja redundant, socotelile înălţătoare ale urbei nu s-au potrivit cu planurile de dezvoltare ale popii. Păcălind primăria – sau după cum bănuieşte Ilie, în deplin acord cu ea - preotul a vândut terenurile unor străini şi a încasat nişte bani frumoşi. “Cică ar fi fost nişte austrieci care au cumpărat, acu nu am de unde să ştiu dar ce ştiu e că preotul a încasat un miliard (n.a: RON) pe tot terenul. Cumpărătorii nici n-au venit vreodată pe aici,” îşi face calculele Ilie.

2 fire sfinte din barbă

Furia şi deznădejdea lui Ilie a ajuns la cote paroxistice, total nefireşti pentru spaţiul trotuarului pe care îl ocupa, narând cu foc, insufleţit parcă de o hoardă de războinici: “Aşa a făcut şi cu pământurile noastre. L-a găsit pe tata şi l-a convins să îi dea terenul pe care îl deţinea acolo lângă cimitir, aşa cum a făcut cu toţi ceilalţi”. Ilie nu s-a lăsat cu una cu două. Din ce povestea, am aflat, neputând să imi reprim o urmă de amuzament din cauza hilarului cinic al situaţiei, cum ortodoxul Ilie a vrut să îi aplice o bătaie ruptă din rai părintelui afacerist, şi chiar a reuşit, după spusele lui - din păcate neconfirmate - “să îi smulgă două smocuri de barbă” popii. Dar cam atât. Fără urmări notabile, părintele strânge bănuţii în cont pentru cine ştie ce cheltuieli laice sau pentru plata trecerii peste Stix.

În timp ce Ilie, concluzionând povestirea cu un ridicat scurt din umeri şi revenit subit la starea cenuşie dinaintea scurtului atac de furie, salută scurt şi plecă alene spre o treabă necunoscută mie: “Vă salut!”

De asemenea, uita-te si in : Business Cover