Ciudata rasa suntem noi.
Vorbim despre lucruri inalte , despre ce vrem , cu cat suntem mai tineri cu atat dorintele noastre sunt mai inalte si parca mai pline de lumina. Suntem in stare sa luptam pentru ele, vorbim cu pasiune si inflacarare si multe ore zile si poate luni sunt sacrificate acestui concept, fiecare minut secunda sacrificata acestui scop definindu-l ca pe un scop in viata... Dar viata trece si din copii devenim adolescenti, devenim razvratiti schimbam lumea si lumea este dusmanul nostru atunci cand nu ne ajuta, totul se trasnpune in fior in fluturi in stomac, in vise visate si vise gandite. Apoi ne indragostim, interactionam cu celalalt si spiritual social se cizeleaza, avem lucruri adunate in minte si tot ce am visat ca trebuie sa se intample este pus la treaba. Dar odata cu aceasta etapa incep problemele. El/ea devin obiecte reale ce refuza cu incapatanare sa devina ale noastre, soaptele mangaierile si visele incep sa se topeasca caci iata viata atat de reala cum este ea incepe sa se infiltreze in viata noastra. Si atunci ce ramane ? Raman niste nopti de zbucium in care te intrebi ce dracu este dragostea si cat de mult conteaza pentru tine ? Te intrebi ce inseamna sa iubesti atata timp cat asta nu se simte? Dispare magia si vraja si intram intr-o piata concurentiala ucidem visele aruncandu-le cu priviri vinovate pe un fotoliu al constiintei promitandu-ne sa ne ocupam de ele mai tarziu atunci cand setea noastra de invatare se va fi sfarsit. Si devenim alerti, plini de culoare si gesture, totul trebuie sa fie mai mare mai puternic mai colorat mai intruziv , baietii devin tinte iar fetele subiecte de barfa, atunci apar sentimentele puternice cand el devine indispensabil vietii tale , cand il adori plin de recunostinta iar cuvintele lui sunt sorbite fara pic de constiinta. Atunci el masculul alfa se transforma intr-un adevarat macho, centrul unui univers ce nici macar tu nu il banuiai atat de mare. Zile nopti, nopti , ani de liceu , primul mers la mare sau la munte cu el , momentul in care mainile devin din ce mai obraznice, momentele in care vorbele devin fapte si mai tarziu faptele devin un mod de viata, iar undeva prin facultate se intampla ceva. El devine mai rece si mai putin interesat de pronumele asta plural noi, ea devine din ce in ce mai interesata de acel altfel pe care il simte in jurul ei , pe care simte ca il poate accesa .
Iar la un moment dat povestea se termina , el devine fostul - ea devine fosta si lucrurile incep sa se accelereze, atunci desi poate ruptura se intamplase in prima noaptea in care el nu o mai imbratisase sau atunci cand ea nu il privea zambind ci isi ferise privirea gandindu-se la cat de obosita este …tot ceeea ce era universal lor comun se frange in milioane de amintiri iar prietenii devin selectivi , devin ai mei , devin ai tai , iar totul in jurul lor se blindeaza intr-o tacere suspecta , povestile se fragmenteaza iar carierile devin superbe. Colegii si mai prietenosi si incepe lungul drum al ascensiunii, ma rog uneori mai inclinat uneori mai putin inclinat depinde de situatie . Iar oamenii se plimba apar din ce in ce mai multe personaje, sterse si pline de uimire, uneori rutina este rupta de un om pe care tu il crezi special si atunci lucrurile se anima dar in final atunci cand spui adio ceva din tine moare incetul cu incetul , pana in momentul in care il intalnesti…atent si foarte grijuliu spontan si plin de viata, te indragostesti si lucrurile incep sa se miste, incetul cu incetul viata se transforma in pereche si lumea te percepe prin el iar tu percepi lumea prin el, nunta vine natural la fel copii , un miracol prima oara iar ulterior asteptari pline de speranta, imbatranesti si undeva in momentele de reflectie gasesti visele acelea uitate pe un fotoliu vezi zambind gandindu-te ca ce pueril suna totul si cat de departe este asta, ciclul se repeta prin urmasii nostrii prin copii nostrii si povestea ramane aceeasi .doar personajele se schimba ceea ce inainte se transimtea natural si face to face acum devine virtual , totul incepe pe net si cred ca se termina pe net uneori fara ca nici macar persoanele acelea sa se cunoasca, ascult ingrozit cum oamenii imi povestessc de relatii virtuale in care incapeau cuvinte ca si te iubesc, acolo unde totul inceteaza in momentul in care apesi butonul de power off.
Dar suntem incredibili pentru ca lucram la visele noastre, pentru ca luptam pentru ele , pentru ca la un moment dat le abandonam si ne supunem unui destin general, pentru ca devenim lasi si spunem ca nu a fost sa se intample, pentru ca cedam usor in spatele amintirilor. Ne smulgem tot ceea ce ne definiste si devenim impasibil sub tutela nu vreau sa sufar se ascunde un suflet ascuns si garbovit de o platosa imensa in care intra in majoritate intrebari ce incep cu nu si ganduri cenzurate. In virtutea acestei viziuni incepem sa cunoastem oameni pornind de la premisa ca vor ceva de la noi , sex mancare nu stiu cazare, dar vor ceva de la noi si atunci oamenii acestia trebuie depistati si alungati indepartati si pusi la respect pentru ca nu mai vrem sa suferim pentru ca vrem ca viata noastra sa fie perfecta. Dar de fapt ce ascundem in noi ? ce suntem in spatele acestor inclestari ce spunem atunci cand acuzam pe cineva ca incearca sa ne pacaleasca.? Cred ca ne este teama , ne este teama ca ne-am transformat, am invatat sa traim aici si acum si gandul ca exista cineva care ar putea transcede granite asta ne sperie, ne sperie pentru ca nu stim cum sa o privim cum sa o purtam , cum sa o acceptam..printii pe cai albi nu mai exista, exista doar oameni mai mult sau mai putini de casa mai mult sau mai putini apropiati cerintelor noastre.
Suntem ciudati cum renuntam la ceea ce am cladit in timp ca sa ne ordonam ascultatori sunb mantia lui acum ..carpe diem o zicala otravitoare care din pacate isi lasa otrava sa susure prea mult si lasa inteligenta din ea sa fie patata de superficialitate . Alergam umblam si descoperim , descoperim ca in pofida ceea ce facem ne lipseste zambetul si ne lipseste multumirea aceea ca suntem fericiti cu ceea ce facem , pana la instrainare nu este decat un pas, unii reusesc sa ucida gandurile astea altii traiesc cu ele o lunga perioada.
Suntem ciudati pentru ca vrem sa comunicam , dar atunci cand o facem incepem sa fim suspiciosi , nu exista perfectiune ci doar senzatii trecatoare si aruncam vina si blamul pe persoana ce incearca sa se deschida, nu vrem sa ramanem singuri si asta se plateste in relatii, in durere in clipe pierdute prea usor. Suntem ciudati pentru ca ne transformam si nu intr-o evolutie complexa ci intr-o degrinolada continua in care integram luam si implementam ganduri ce nici macar nu ne apartin , incercam sa castigam solutii personale de fericire dar in demersul asta nebunesc nici macar nu incepem cu noi insine ci mai curand cu oamenii cu care intram in contact
Preferam sa dorim mult cu investitii minime daca se poate o formula a succesului minima. Dar ce investim noi? De fiecare data data cand vorbim de asta avem tendinta sa credem ca suntem infailibili dar de multe ori gresim si nici macar nu realizam asta. Iar intotdeauna cand actele noastre ne arata acest esec ne ascundem in spatele dorintei de ghinion, nu a fost sa fie, nu ar fi putut sa mearga.sunt expresii ce ne definesc neputinta pentru ca alttfel nu am putea sa mergem mai departe
Suntem ciudati, egoisti fragili si tematori, riscam putin si cerem totul , cu toate astea ma gandesc ca povestea se poate schimba ca fiecare zi este o sansa sa poti spune ca totul se schimba in viata ta, ca atunci cand ceri poti sa oferi mai mult decat ceea ce ai oferit.si am gandi ca fiecare zi este o sansa sa reintoarcem langa locul ala unde am aruncat visele si sa le luam la noi pentru ca fara ele suntem doar niste nume intr-o masa amorfa de identitati pierdute..
Vorbim despre lucruri inalte , despre ce vrem , cu cat suntem mai tineri cu atat dorintele noastre sunt mai inalte si parca mai pline de lumina. Suntem in stare sa luptam pentru ele, vorbim cu pasiune si inflacarare si multe ore zile si poate luni sunt sacrificate acestui concept, fiecare minut secunda sacrificata acestui scop definindu-l ca pe un scop in viata... Dar viata trece si din copii devenim adolescenti, devenim razvratiti schimbam lumea si lumea este dusmanul nostru atunci cand nu ne ajuta, totul se trasnpune in fior in fluturi in stomac, in vise visate si vise gandite. Apoi ne indragostim, interactionam cu celalalt si spiritual social se cizeleaza, avem lucruri adunate in minte si tot ce am visat ca trebuie sa se intample este pus la treaba. Dar odata cu aceasta etapa incep problemele. El/ea devin obiecte reale ce refuza cu incapatanare sa devina ale noastre, soaptele mangaierile si visele incep sa se topeasca caci iata viata atat de reala cum este ea incepe sa se infiltreze in viata noastra. Si atunci ce ramane ? Raman niste nopti de zbucium in care te intrebi ce dracu este dragostea si cat de mult conteaza pentru tine ? Te intrebi ce inseamna sa iubesti atata timp cat asta nu se simte? Dispare magia si vraja si intram intr-o piata concurentiala ucidem visele aruncandu-le cu priviri vinovate pe un fotoliu al constiintei promitandu-ne sa ne ocupam de ele mai tarziu atunci cand setea noastra de invatare se va fi sfarsit. Si devenim alerti, plini de culoare si gesture, totul trebuie sa fie mai mare mai puternic mai colorat mai intruziv , baietii devin tinte iar fetele subiecte de barfa, atunci apar sentimentele puternice cand el devine indispensabil vietii tale , cand il adori plin de recunostinta iar cuvintele lui sunt sorbite fara pic de constiinta. Atunci el masculul alfa se transforma intr-un adevarat macho, centrul unui univers ce nici macar tu nu il banuiai atat de mare. Zile nopti, nopti , ani de liceu , primul mers la mare sau la munte cu el , momentul in care mainile devin din ce mai obraznice, momentele in care vorbele devin fapte si mai tarziu faptele devin un mod de viata, iar undeva prin facultate se intampla ceva. El devine mai rece si mai putin interesat de pronumele asta plural noi, ea devine din ce in ce mai interesata de acel altfel pe care il simte in jurul ei , pe care simte ca il poate accesa .
Iar la un moment dat povestea se termina , el devine fostul - ea devine fosta si lucrurile incep sa se accelereze, atunci desi poate ruptura se intamplase in prima noaptea in care el nu o mai imbratisase sau atunci cand ea nu il privea zambind ci isi ferise privirea gandindu-se la cat de obosita este …tot ceeea ce era universal lor comun se frange in milioane de amintiri iar prietenii devin selectivi , devin ai mei , devin ai tai , iar totul in jurul lor se blindeaza intr-o tacere suspecta , povestile se fragmenteaza iar carierile devin superbe. Colegii si mai prietenosi si incepe lungul drum al ascensiunii, ma rog uneori mai inclinat uneori mai putin inclinat depinde de situatie . Iar oamenii se plimba apar din ce in ce mai multe personaje, sterse si pline de uimire, uneori rutina este rupta de un om pe care tu il crezi special si atunci lucrurile se anima dar in final atunci cand spui adio ceva din tine moare incetul cu incetul , pana in momentul in care il intalnesti…atent si foarte grijuliu spontan si plin de viata, te indragostesti si lucrurile incep sa se miste, incetul cu incetul viata se transforma in pereche si lumea te percepe prin el iar tu percepi lumea prin el, nunta vine natural la fel copii , un miracol prima oara iar ulterior asteptari pline de speranta, imbatranesti si undeva in momentele de reflectie gasesti visele acelea uitate pe un fotoliu vezi zambind gandindu-te ca ce pueril suna totul si cat de departe este asta, ciclul se repeta prin urmasii nostrii prin copii nostrii si povestea ramane aceeasi .doar personajele se schimba ceea ce inainte se transimtea natural si face to face acum devine virtual , totul incepe pe net si cred ca se termina pe net uneori fara ca nici macar persoanele acelea sa se cunoasca, ascult ingrozit cum oamenii imi povestessc de relatii virtuale in care incapeau cuvinte ca si te iubesc, acolo unde totul inceteaza in momentul in care apesi butonul de power off.
Dar suntem incredibili pentru ca lucram la visele noastre, pentru ca luptam pentru ele , pentru ca la un moment dat le abandonam si ne supunem unui destin general, pentru ca devenim lasi si spunem ca nu a fost sa se intample, pentru ca cedam usor in spatele amintirilor. Ne smulgem tot ceea ce ne definiste si devenim impasibil sub tutela nu vreau sa sufar se ascunde un suflet ascuns si garbovit de o platosa imensa in care intra in majoritate intrebari ce incep cu nu si ganduri cenzurate. In virtutea acestei viziuni incepem sa cunoastem oameni pornind de la premisa ca vor ceva de la noi , sex mancare nu stiu cazare, dar vor ceva de la noi si atunci oamenii acestia trebuie depistati si alungati indepartati si pusi la respect pentru ca nu mai vrem sa suferim pentru ca vrem ca viata noastra sa fie perfecta. Dar de fapt ce ascundem in noi ? ce suntem in spatele acestor inclestari ce spunem atunci cand acuzam pe cineva ca incearca sa ne pacaleasca.? Cred ca ne este teama , ne este teama ca ne-am transformat, am invatat sa traim aici si acum si gandul ca exista cineva care ar putea transcede granite asta ne sperie, ne sperie pentru ca nu stim cum sa o privim cum sa o purtam , cum sa o acceptam..printii pe cai albi nu mai exista, exista doar oameni mai mult sau mai putini de casa mai mult sau mai putini apropiati cerintelor noastre.
Suntem ciudati cum renuntam la ceea ce am cladit in timp ca sa ne ordonam ascultatori sunb mantia lui acum ..carpe diem o zicala otravitoare care din pacate isi lasa otrava sa susure prea mult si lasa inteligenta din ea sa fie patata de superficialitate . Alergam umblam si descoperim , descoperim ca in pofida ceea ce facem ne lipseste zambetul si ne lipseste multumirea aceea ca suntem fericiti cu ceea ce facem , pana la instrainare nu este decat un pas, unii reusesc sa ucida gandurile astea altii traiesc cu ele o lunga perioada.
Suntem ciudati pentru ca vrem sa comunicam , dar atunci cand o facem incepem sa fim suspiciosi , nu exista perfectiune ci doar senzatii trecatoare si aruncam vina si blamul pe persoana ce incearca sa se deschida, nu vrem sa ramanem singuri si asta se plateste in relatii, in durere in clipe pierdute prea usor. Suntem ciudati pentru ca ne transformam si nu intr-o evolutie complexa ci intr-o degrinolada continua in care integram luam si implementam ganduri ce nici macar nu ne apartin , incercam sa castigam solutii personale de fericire dar in demersul asta nebunesc nici macar nu incepem cu noi insine ci mai curand cu oamenii cu care intram in contact
Preferam sa dorim mult cu investitii minime daca se poate o formula a succesului minima. Dar ce investim noi? De fiecare data data cand vorbim de asta avem tendinta sa credem ca suntem infailibili dar de multe ori gresim si nici macar nu realizam asta. Iar intotdeauna cand actele noastre ne arata acest esec ne ascundem in spatele dorintei de ghinion, nu a fost sa fie, nu ar fi putut sa mearga.sunt expresii ce ne definesc neputinta pentru ca alttfel nu am putea sa mergem mai departe
Suntem ciudati, egoisti fragili si tematori, riscam putin si cerem totul , cu toate astea ma gandesc ca povestea se poate schimba ca fiecare zi este o sansa sa poti spune ca totul se schimba in viata ta, ca atunci cand ceri poti sa oferi mai mult decat ceea ce ai oferit.si am gandi ca fiecare zi este o sansa sa reintoarcem langa locul ala unde am aruncat visele si sa le luam la noi pentru ca fara ele suntem doar niste nume intr-o masa amorfa de identitati pierdute..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu