Homo sapiens, Homo BCC

De cand e comunicarea – comunicare, adica din timpurile erudite ale oratorilor greci si romani, si chiar dinainte, din timpul stravechi al instinctivilor si sincerilor Neanderthalieni, comunicarea a ramas alfa si omega relatiilor umane. Interjectiile, cuvintele au fost transmise in mod direct si firesc, de la emitator la receptor, de la vorbitor la public. Placutele de ceramica, manuscrisele, pietele publice, arenele, aula, au fost suport de comunicare, canale eficiente si curate. Si, mai ales, autentice. De la o pana de gasca la stiloul - bijuterie cu penita de aur si pana la infamul pix transparent, pana la banala tasta apasata scurt de un deget ferm. A trecut o vesnicie de mai mult de 2000 de ani intre timp si iata-ne ajunsi, sofisticati, rutinati si dependenti de un mijloc de comunicare pe care singuri ni l-am creat, dupa chipul si asemanarea noastra: sofisticat, intuitiv, eficient, accesibil, dinamic si ipocrit. O masinarie pe care o folosim asa incat sa ne exprime mai presus de cuvinte.

E-mailul. Posta electronica. Acest postas electronic care, ascunzandu-se sub definitia lui intrinseca de mijloc de comunicare modern si obiectiv, e de fapt un mecanism cat se poate de rafinat si, din aceasta cauza, periculos, alunecos, aproape o arma. Pe care o indreptam la nevoie catre receptor si tintim cu discernamant si cu zambetul pe buze. Asa cum banii sunt sangele economiei, asa emailul este coloana vertebrala a comunicarii intr-o corporatie. E inutil sa explic de cate ori apare cuvantul “email” in povestirile descatusante de frustrari de dupa orele de lucru, sau chiar in timpul acestora ale celor stransi, ca intr-o secta clandestine, prin cine stie ce baruri urbane. Nu a fost de ajuns ca acest mecanism sa aiba un emitator si receptor. Mecanismul in sine a trebuit nuantat, cu nesfarsitele nuante ale CC –ului si BCC-ului. Iar nuantele CC-ului si BCC-ului, in comunicarea de masa a unei corporatii, poate sa insemne, fara exagerare, a decide o cariera si chiar o viata sau mai multe.

BCC este o unealta mai diavoleasca decat CC-ul insusi. CC-ul, pe langa BCC, are un dram de demnitate in el. O adresa trecuta in lista de CC (carbon copy) poate sa insemne: lauda, avertisment, alianta, ajutor, amenintare, razbunare, si chiar declaratie de razboi, in functie de cine e trecut in lista de TO. BCC e martorul tacut a tutuor acestor lucruri.

Nu stiu cat spatiu ocupa nuantele tehnicilor de comunicare in discursurile specialistilor in comunicare, ale consilierilor diversi si nenumarati in probleme de comunicare interna mai ales, dar stiu ca ar trebui. Toti vorbim si toti suntem specialisti in absolut orice ne trece pe langa urechi, toti ne aratam a cunoaste a priori orice noutate, informatie, stire, pentru ca a recunoaste ca nu stii inseamna a “ nu fi calificat, pregatit”. Poate insemna desconsiderare sau barfa la pauza de cafea, poate insemna zvon si poate insemna la un moment dat, o anumita adresa trecuta la CC si dupa acest lucru, potopul unei cariere sau a cursului firesc al unei deja stabilite vieti.

De exemplu, pentru cei neinitiati sau doar naivi, emailul e doar pentru a transmite un mesaj cursiv si pentru a raspunde la unul de acest gen. Sau pentru a ignora, asa cum ignoram diversii fluturasi si foi colorate din cutia postala din fata casei sau scara blocului. Atentie insa, emailul e mult mai mult de atat, e prelungirea caracterului uman, care, intr-un grup mare, poate suferi schimbari dinamice si incontrolabile. Pentru cei care s-au instalat de curand in “open space-ul” vreunui mari companii, li se poate parea o lume fascinanta si ar putea avea chiar viziunea unui picior divin de care se tin strans. Insa, intr-o dimineata, vor deschide casuta email-ului si inima o va lua razna cand vor descoperi ca CC-ul nu e doar o ciudatenie tehnica trecuta sub TO, ci poate contine un mesaj la fel de evident si de senzorial ca o palma peste obraz, un pumn in fata sau o imbratisare sincera. Si asta doar pentru ca in dreptul CC e trecuta o anume adresa. Care poate fi a sefului direct, a colegilor, a partenerului de afaceri, a secretarei, a sotiei. O simpla adresa de acest gen trecuta unde trebuie, transforma copilul nevinovat de corporatie in adultul cinic de corporatie. Acesta a descoperit deja ca, iata, o simpla adresa la CC e un fel de DEX al tuturor metaforelor, expresiilor de genul “oare ce a vrut sa spuna cu asta”, paralimbajul si metalimbajul comunicarii orale odinioara confuze si fara dovezi. Acum stie. E fascinant cum functioneaza tehnica comunicarii in mainile unor Rambo care jongleaza cu CC si BCC si care stapanesc aceasta tehnica la perfectie.

De ce ne folosim de aceste tehnici? Pentru ca ni le-am pus la dispozitie, pntru ca suntem creativi in metodele noastre de a ne complica si de a ne ascunde umanitatea in multe si diverse nuantari. Pentru ca o calitate umana nu e de ajuns sa exprimi si sa nuantezi mesajul pe care vrei sa il transmiti in mod direct si pentru ca, un CC e o absolvire de explicatii.

(Studiu de caz pentru cei care nu au citit manualul de utilizare a CC-ului. De exemplu, grosso modo, un director care e nevoit acum sa faca restructurari si va fi nevoit sa renunte la departamentul de IT, va formula un mesaj catre directorul de HR si va pune in CC departamentul de IT de care nu mai are nevoie si nu la aceste costuri. Va explica ca metofara outsourcing-ului e cost-effective si drept urmare, departamentul de IT e liber sa isi caute de lucru. E un director care stie sa foloseasca emailul. Si CC-ul. Poti de asemenea, ca amanta ranita in orgoliul tau de femeie independenta sa te razbuni pe iubitul tau de ocazie dar care s-a cam plictisit de tine, trimitand o scrisoare siropoasa de adio, cu CC la sotia acestuia. Un email deschis cu o anumita adresa trecuta la CC e mai mult decat un email primit.)

Un CC unde e trecuta adresa unui coleg poate insemna recunoasterea expertizei acestuia sau declaratia ca “ esti partenerul meu / martorul in aceasta discutie”. Poate insemna transmiterea unei laude suplimentare, pe langa cea asumata de receptor. Poate, de asemenea, insemna desconsiderare, jignire, umilinta, cu toate consecintele din acestea, care pot fi la fel de diverse si decisive ca si complementarele acestora din limbajul usual, verbalizat. Emailul ajuta ca deciziile legate de activitatile din zi, de cariera cuiva sau chiar de viata cuiva sa fie asumate in liniste, fara sunete. Totul se traieste in interior si rabufneste doar cand calitatea umana de a articula cuvinte e mai puternica decat orice, devine un paroxism reactiv. De aceea se mai aud strigate de prin birouri, semn ca acolo lucreaza oameni, nu o lista intreaga de BCC. Semn ca aici se lucreaza cu oameni, nu cu adrese. Semn ca inca mai existam.

Liliana, nu te vindeci...

Liliana traieste impiedicat pentru ca anii ei au osteoporoza. Daca ar fi fost balerina, ar fi trait gratios.

Acum, lumea o striga, probabil, "Lili", nu alintand-o, ci scurtandu-i numele pentru ca doar anumitor oameni le strigi cu drag sau ura toate silabele din nume sau prenume. Ea se semneaza Liliana, pentru ca asta e t-o-t prenumele ei, si e mandra de el, asa cum e mandra de viata sa, pe care doreste, la nesfarsit si in fiecare zi, sa o imbunatateasca, sa o perfectioneze.

Liliana are o viata plina si hranita din mancare sanatoasa, fara carbohidrati sau E-uri, in spiritul si litera ghidului despre "cum sa traim sanatos". Totusi, in pofida unei vieti asa de sanatoase, Liliana traieste impiedicat, pentru ca anii din viata ei au inceput sa sufere de osteoporoza.

Probabil ca la nastere, Lilianei i-au fost date niste calitati de balerina. Sau de soprana. Sau specialist in nanotehnologie sau neurologie, poate chiar de un stralucit pedagog. Probabil ca peste ani, prietenii, familia, scoala, profesorii, colega de banca, primul iubit, al treilea iubit, cartile citite si apoi filmele facute dupa ele, i-au luat Lilianei aceste calitati dar i-au dat in schimb altele, de care se putea folosi mai e-fi-ci-ent in realitatea inconjuratoare.

Asa ca Liliana a capatat privirea fixa, patrunzatoare, a omului care stie multe. Care e " profi". Care a fost umblat pe la training-uri, care a fost specializat, care a fost trainuit, care a fost educat, care a fost ajutat, care a fost promovat.

(Observ abia acum ca in general, se foloseste diateza pasiva in aceste cazuri, ca si cum aceste evolutii nu tin de subiectul aflat in discutie, ci de un altcineva/ altceva, un fel de manuitor ale acestor predicate inselatoare).

Si Liliana, evoluata si promovata, a ajuns " la acel moment in viata ei" in care simte nevoia de expansiune. Sa se extinda spre noi orizonturi, sa fie perfecta. Sa fie femeia manager de multinationala, sa fie iubita perfecta a managerului de banca, sa fie mama perfecta a celor doi copii care invata la Scoala Americana. Sa fie soferita perfecta a masinii sale nici mari nici mici, nici scumpe nici ieftine, " trendy si girlish". Sa fie prietena perfecta a celor 10 prietene apropiate si a celor 30 de prietene la fel de apropiate, dar mai putin prietene. Sa fie cea mai comunicativa din blogosfera si cea mai constiincioasa si vorbitoare din tot ce inseamna spatiu virtual al legaturilor sociale si para sociale. sa posteze ficare minut pretios al vietii ei, sa il stie lumea si sa il comenteze cu nesat.

Doar ca evolutia Lilianei nu s-a oprit doar la artificiile dendritelor cand se loveau unele de celelalte. Lili a observat - si cele 10 + 30 de prietene i-au spus - ca a cam inceput sa evolueze in spatiu. Nu ca ar fi fost vreodata o silfida, dar oricate curburi ar avea corpul unei femei cu pretentii, doar maxim cateva sunt apreciate estetic. Tot ce depaseste, va deveni imediat complex. Asa ca: prioritizeaza, evalueaza, solutioneaza. fitness, fitness, fitness. Regim, dieta si fitness. Pentru ca, Lili, cu o mens sana incontestabila, " in corpore sano" e tot ce trebuie sa o mai intregeasca pentru a fi femeia perfecta a timpurilor moderne in lumea evoluata a ideilor progresiste. (bla, bla...) .


In sfarsit... la serviciu, cu sandvisul pe birou pentru eficientizare si un management al timpului care sa fie invidiat de orice sportiv de performanta al birourilor multinationale globalizate in acest sat universal, Liliana citeste stirile zilei, posteaza pe facebook, scrie ce contine sandvisul pe twitter. Si in unul din tab-urile de pe ecran, ii cad ochii pe un articol, cu un titlu cam poetic pentru o minte obisnuita cu rapoarte esentiale la fiecare 2 ore.

Era vorba de o balerina, de ore de balet schinguitoare, de talent si pasiune, de fluturari de brate invinetite pe barele din sala de antrenament. de poantele care au stors lacrimi de durere , de muschi intinsi la maxim si de rupturi de fibre. De a nu fi balerina pana nu ai primit rol in Lacul Lebedelor. Era vorba de dans. Si de viata adevarata. Citind pe diagonala, Liliana tresari cu speranta si inima incepu sa ii bata tare. Aflase. In sfarsit, si pentru inca o data in viata ei perfecta, Liliana a stiut ca e ge-ni-a-la! Ca intotdeauna, ar zambi ea malitios, la un cockteil " cu fetele". A prioritizat, a evaluat, a citit si a solutionat. Fitness. Aceasta balerina candva celebra, "what-e-veeeeer" - are acum o scoala de balet. Liliana, dupa ce a incercat pe toate, pilates, yoga, intinderi de tot felul si rasuciri pe calcaie... se simte pregatita pentru ceva cu adevarat rafinat, demn de viata ei perfecta. Balet, ma rog, adica fitness, nu? How cool is that?! Nu a durat un proiect-lungime de asteptate, pentru ca Liliana afla imediat si datele de contact ale scolii de balet si cu asta, nimic nu are ce s-o mai opreasca din salturile evolutioniste catre deplina perfectiune a unei vieti traite du poignee.

2010, un barbecue de furnici

2010 a explodat imediat ce invechitul deja si expiratul 2009 isi daduse ultima suflare, obosit, hulit, tradatorul 2009. 2010 mi-a explodat in fata ca sa zic asa, departe de acasa, si il priveam de sus, cu sentimente amestecate, zambind, privind in jur la oamenii cu ochii tinta la cer. nu as fi stiut ca gata, de acum va trebui sa trec data de 2010 in agenda mea de lucru daca noul an nu m-ar fi atentionat artistic, colorat, multicolorat si progresiv, din ce in ce mai mult, coplesind cerul. cred ca acolo jos, in centrul orasului, 2010 a venit inaltator si in fuga, galagios si tumultos, cu un binecuvantat poc. pentru mine, 2010 a aparut ca un foc de artificii de la gratarul incins in mijlocul unui furnicar.

si cand ceasul probabil a batut de ora 12.00 punct, cu prima explozie, am realizat ca atat de multe dorinte am sa imi pun la indeplinit incat pur si simplu am refuzat sa cer ceva cerului ocupat cu micile accesorii stralucitoare. mici dorinte, nu mari, marunte probabil, dar esentiale. anul asta voi ignora tot ce ma seaca. nu in stilul colocvial al termenului, ci in cel mai sensibil sens. tot ce ma seaca de suflet. de zambet. de mine. incepusem chiar din 2009 sa fac asta dar trebuie totusi un inceput clar pentru asemenea rezolutii. pun ordine in asteptari, in sensul ca nu le voi avea, doar le voi primi cand se vor intampla. am inceput anul cu un ras continuu, dar sincer, explodat din aberatiile unor minti strengaresti si cred ca putin furioase si pe ele insele. asa o sa primesc si fiecare din urmatoarele 363 de zile. razand, chiar daca nu ma bucur neaparat.

si anul asta, ascultandu-l pe cosmin asa cum se exprima el in felul cel mai egoist si imoral cu putinta, vreau numai oameni frumosi in jur. cred ca el se refera la fete cand spune asta incruntat, dar eu voi adauga acea nuanta a umanitatii in zicerea asta. poate trebuia sa imi doresc putin mai multa umanitate si pentru el. eh. l-as priva de farmecul lui esential. si pe mine de mult mult ras. deci nu. iti doresc dragul meu cosmin sa fii fericit. count on me for this :P . are si un scop mercantil si egoist aceasta dorinta, bineinteles. ma stii doar.

dar daca e sa stiu sigur ca ceva din ce imi doresc pot si controla in drumul spre indeplinire, e asta. departe de mine colocvialii, suficientii, autosuficientii, eficientii! fara discursuri care sa imi jigneasca sufletul, fara sa imi apara primul rid de expresie din cauza cine stie a cui si de ce vorba spusa ca sa justifice o existenta marunta. anul trecut am invatat diplomatia. anul asta voi invata curajul si cum sa fiu mai ascultatoare fata de instinctele mele. they served me well until i stopped listening. anul asta voi tine minte doar ce si cine a adaugat ceva la mine.

si da, nu in ultimul rand, ba chiar in primul, in loja premium, imi mai doresc pentru niste prieteni sa isi gaseasca binele lor. binele lor o sa fie linistea mea. ceea ce ar fi o fericire. chiar pentru toata lumea implicata part time sau cu norma intreaga in viata mea.

ce vede delia pe fereastra

sa va spun. delia e in trondheim. si pe fereastra casei prietenei mele de departe, ea vede zapada- troiene, veverite. ca cea din imagine. Nu e pentru ca a mostenit vreo avere delia, nici pe departe, dar, daca ma intrebati pe mine, a mostenit tot norocul din lumea asta.

si, tot in trondheim, ( in norvegia), in fata biroului subsidiarei locale yahoo, intr-o seara se harjoneau 2 ursi polari. ca cei din linkul de mai jos, trebuie sa enlarge the view ca sa ii vedeti.

http://www.flickr.com/photos/eirikr/3262204184

stiti ce vad eu pe fereastra care da spre minunata si luminata piata a unirii din frumosul Bucuresti care ne umple in fiecare zi sufletul de placere urbana? Niste schele verzi, din cand in cand niste salopete muncitoresti ale acelor oameni care vorbesc tare si care se plimba de colo colo pe schele, facandu-si treaba. Muncitorii in constructii ( pe care acum cateva luni ii plangeam in fiecare minut si ma minunam de puterea lor de amunci pe ger) nu sunt veverite. Piata Unirii nu a avut de mult timp troiene. Cladirea unde lucrez nu e nici pe departe un yahoo office cu ursi polari in fata ferestrei.

Si aici e bine, inca! Nu vreau sa va spun ce vad in fata ferestrei de la blocul unde locueiesc in chirie . Alte ferestre? :))) ati ghicit, la fel si unii dintre voi, evident. De ce? De ce e lumea impartita in bune si rele si de ce , daca eu sunt prietena deliei ea e pe partea buna a povestii iar eu ma chinui sa ma extrag din foile mazgalite cu magiun? Daca va citi asta Delia, va plange, ca avem sufletul asemanator. Dar voi ajunge one day la ea sa ne bem cafeaua si sa ne afumam pe terasa caei ei intre troiene si voi simti si eu, la randul meu, partea frumoasa din viata. O sa o rog sa ma invete injuraturi in norvegiana sa le servesc maine la metrou in drum spre o noua zi la serviciu, in minunata piata a unirii, in fata schelelor verzi, aducatoare de motive de bucurie .