Liliana, nu te vindeci...

Liliana traieste impiedicat pentru ca anii ei au osteoporoza. Daca ar fi fost balerina, ar fi trait gratios.

Acum, lumea o striga, probabil, "Lili", nu alintand-o, ci scurtandu-i numele pentru ca doar anumitor oameni le strigi cu drag sau ura toate silabele din nume sau prenume. Ea se semneaza Liliana, pentru ca asta e t-o-t prenumele ei, si e mandra de el, asa cum e mandra de viata sa, pe care doreste, la nesfarsit si in fiecare zi, sa o imbunatateasca, sa o perfectioneze.

Liliana are o viata plina si hranita din mancare sanatoasa, fara carbohidrati sau E-uri, in spiritul si litera ghidului despre "cum sa traim sanatos". Totusi, in pofida unei vieti asa de sanatoase, Liliana traieste impiedicat, pentru ca anii din viata ei au inceput sa sufere de osteoporoza.

Probabil ca la nastere, Lilianei i-au fost date niste calitati de balerina. Sau de soprana. Sau specialist in nanotehnologie sau neurologie, poate chiar de un stralucit pedagog. Probabil ca peste ani, prietenii, familia, scoala, profesorii, colega de banca, primul iubit, al treilea iubit, cartile citite si apoi filmele facute dupa ele, i-au luat Lilianei aceste calitati dar i-au dat in schimb altele, de care se putea folosi mai e-fi-ci-ent in realitatea inconjuratoare.

Asa ca Liliana a capatat privirea fixa, patrunzatoare, a omului care stie multe. Care e " profi". Care a fost umblat pe la training-uri, care a fost specializat, care a fost trainuit, care a fost educat, care a fost ajutat, care a fost promovat.

(Observ abia acum ca in general, se foloseste diateza pasiva in aceste cazuri, ca si cum aceste evolutii nu tin de subiectul aflat in discutie, ci de un altcineva/ altceva, un fel de manuitor ale acestor predicate inselatoare).

Si Liliana, evoluata si promovata, a ajuns " la acel moment in viata ei" in care simte nevoia de expansiune. Sa se extinda spre noi orizonturi, sa fie perfecta. Sa fie femeia manager de multinationala, sa fie iubita perfecta a managerului de banca, sa fie mama perfecta a celor doi copii care invata la Scoala Americana. Sa fie soferita perfecta a masinii sale nici mari nici mici, nici scumpe nici ieftine, " trendy si girlish". Sa fie prietena perfecta a celor 10 prietene apropiate si a celor 30 de prietene la fel de apropiate, dar mai putin prietene. Sa fie cea mai comunicativa din blogosfera si cea mai constiincioasa si vorbitoare din tot ce inseamna spatiu virtual al legaturilor sociale si para sociale. sa posteze ficare minut pretios al vietii ei, sa il stie lumea si sa il comenteze cu nesat.

Doar ca evolutia Lilianei nu s-a oprit doar la artificiile dendritelor cand se loveau unele de celelalte. Lili a observat - si cele 10 + 30 de prietene i-au spus - ca a cam inceput sa evolueze in spatiu. Nu ca ar fi fost vreodata o silfida, dar oricate curburi ar avea corpul unei femei cu pretentii, doar maxim cateva sunt apreciate estetic. Tot ce depaseste, va deveni imediat complex. Asa ca: prioritizeaza, evalueaza, solutioneaza. fitness, fitness, fitness. Regim, dieta si fitness. Pentru ca, Lili, cu o mens sana incontestabila, " in corpore sano" e tot ce trebuie sa o mai intregeasca pentru a fi femeia perfecta a timpurilor moderne in lumea evoluata a ideilor progresiste. (bla, bla...) .


In sfarsit... la serviciu, cu sandvisul pe birou pentru eficientizare si un management al timpului care sa fie invidiat de orice sportiv de performanta al birourilor multinationale globalizate in acest sat universal, Liliana citeste stirile zilei, posteaza pe facebook, scrie ce contine sandvisul pe twitter. Si in unul din tab-urile de pe ecran, ii cad ochii pe un articol, cu un titlu cam poetic pentru o minte obisnuita cu rapoarte esentiale la fiecare 2 ore.

Era vorba de o balerina, de ore de balet schinguitoare, de talent si pasiune, de fluturari de brate invinetite pe barele din sala de antrenament. de poantele care au stors lacrimi de durere , de muschi intinsi la maxim si de rupturi de fibre. De a nu fi balerina pana nu ai primit rol in Lacul Lebedelor. Era vorba de dans. Si de viata adevarata. Citind pe diagonala, Liliana tresari cu speranta si inima incepu sa ii bata tare. Aflase. In sfarsit, si pentru inca o data in viata ei perfecta, Liliana a stiut ca e ge-ni-a-la! Ca intotdeauna, ar zambi ea malitios, la un cockteil " cu fetele". A prioritizat, a evaluat, a citit si a solutionat. Fitness. Aceasta balerina candva celebra, "what-e-veeeeer" - are acum o scoala de balet. Liliana, dupa ce a incercat pe toate, pilates, yoga, intinderi de tot felul si rasuciri pe calcaie... se simte pregatita pentru ceva cu adevarat rafinat, demn de viata ei perfecta. Balet, ma rog, adica fitness, nu? How cool is that?! Nu a durat un proiect-lungime de asteptate, pentru ca Liliana afla imediat si datele de contact ale scolii de balet si cu asta, nimic nu are ce s-o mai opreasca din salturile evolutioniste catre deplina perfectiune a unei vieti traite du poignee.

2010, un barbecue de furnici

2010 a explodat imediat ce invechitul deja si expiratul 2009 isi daduse ultima suflare, obosit, hulit, tradatorul 2009. 2010 mi-a explodat in fata ca sa zic asa, departe de acasa, si il priveam de sus, cu sentimente amestecate, zambind, privind in jur la oamenii cu ochii tinta la cer. nu as fi stiut ca gata, de acum va trebui sa trec data de 2010 in agenda mea de lucru daca noul an nu m-ar fi atentionat artistic, colorat, multicolorat si progresiv, din ce in ce mai mult, coplesind cerul. cred ca acolo jos, in centrul orasului, 2010 a venit inaltator si in fuga, galagios si tumultos, cu un binecuvantat poc. pentru mine, 2010 a aparut ca un foc de artificii de la gratarul incins in mijlocul unui furnicar.

si cand ceasul probabil a batut de ora 12.00 punct, cu prima explozie, am realizat ca atat de multe dorinte am sa imi pun la indeplinit incat pur si simplu am refuzat sa cer ceva cerului ocupat cu micile accesorii stralucitoare. mici dorinte, nu mari, marunte probabil, dar esentiale. anul asta voi ignora tot ce ma seaca. nu in stilul colocvial al termenului, ci in cel mai sensibil sens. tot ce ma seaca de suflet. de zambet. de mine. incepusem chiar din 2009 sa fac asta dar trebuie totusi un inceput clar pentru asemenea rezolutii. pun ordine in asteptari, in sensul ca nu le voi avea, doar le voi primi cand se vor intampla. am inceput anul cu un ras continuu, dar sincer, explodat din aberatiile unor minti strengaresti si cred ca putin furioase si pe ele insele. asa o sa primesc si fiecare din urmatoarele 363 de zile. razand, chiar daca nu ma bucur neaparat.

si anul asta, ascultandu-l pe cosmin asa cum se exprima el in felul cel mai egoist si imoral cu putinta, vreau numai oameni frumosi in jur. cred ca el se refera la fete cand spune asta incruntat, dar eu voi adauga acea nuanta a umanitatii in zicerea asta. poate trebuia sa imi doresc putin mai multa umanitate si pentru el. eh. l-as priva de farmecul lui esential. si pe mine de mult mult ras. deci nu. iti doresc dragul meu cosmin sa fii fericit. count on me for this :P . are si un scop mercantil si egoist aceasta dorinta, bineinteles. ma stii doar.

dar daca e sa stiu sigur ca ceva din ce imi doresc pot si controla in drumul spre indeplinire, e asta. departe de mine colocvialii, suficientii, autosuficientii, eficientii! fara discursuri care sa imi jigneasca sufletul, fara sa imi apara primul rid de expresie din cauza cine stie a cui si de ce vorba spusa ca sa justifice o existenta marunta. anul trecut am invatat diplomatia. anul asta voi invata curajul si cum sa fiu mai ascultatoare fata de instinctele mele. they served me well until i stopped listening. anul asta voi tine minte doar ce si cine a adaugat ceva la mine.

si da, nu in ultimul rand, ba chiar in primul, in loja premium, imi mai doresc pentru niste prieteni sa isi gaseasca binele lor. binele lor o sa fie linistea mea. ceea ce ar fi o fericire. chiar pentru toata lumea implicata part time sau cu norma intreaga in viata mea.