Se afișează postările cu eticheta absurd. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta absurd. Afișați toate postările

joi, 18 martie 2010

Homo sapiens, Homo BCC


De cand e comunicarea – comunicare, adica din timpurile erudite ale oratorilor greci si romani, si chiar dinainte, din timpul stravechi al instinctivilor si sincerilor Neanderthalieni, comunicarea a ramas alfa si omega relatiilor umane. Interjectiile, cuvintele au fost transmise in mod direct si firesc, de la emitator la receptor, de la vorbitor la public. Placutele de ceramica, manuscrisele, pietele publice, arenele, aula, au fost suport de comunicare, canale eficiente si curate. Si, mai ales, autentice. De la o pana de gasca la stiloul - bijuterie cu penita de aur si pana la infamul pix transparent, pana la banala tasta apasata scurt de un deget ferm. A trecut o vesnicie de mai mult de 2000 de ani intre timp si iata-ne ajunsi, sofisticati, rutinati si dependenti de un mijloc de comunicare pe care singuri ni l-am creat, dupa chipul si asemanarea noastra: sofisticat, intuitiv, eficient, accesibil, dinamic si ipocrit. O masinarie pe care o folosim asa incat sa ne exprime mai presus de cuvinte.


E-mailul. Posta electronica. Acest postas electronic care, ascunzandu-se sub definitia lui intrinseca de mijloc de comunicare modern si obiectiv, e de fapt un mecanism cat se poate de rafinat si, din aceasta cauza, periculos, alunecos, aproape o arma. Pe care o indreptam la nevoie catre receptor si tintim cu discernamant si cu zambetul pe buze. Asa cum banii sunt sangele economiei, asa emailul este coloana vertebrala a comunicarii intr-o corporatie. E inutil sa explic de cate ori apare cuvantul “email” in povestirile descatusante de frustrari de dupa orele de lucru, sau chiar in timpul acestora ale celor stransi, ca intr-o secta clandestine, prin cine stie ce baruri urbane. Nu a fost de ajuns ca acest mecanism sa aiba un emitator si receptor. Mecanismul in sine a trebuit nuantat, cu nesfarsitele nuante ale CC –ului si BCC-ului. Iar nuantele CC-ului si BCC-ului, in comunicarea de masa a unei corporatii, poate sa insemne, fara exagerare, a decide o cariera si chiar o viata sau mai multe.


BCC este o unealta mai diavoleasca decat CC-ul insusi. CC-ul, pe langa BCC, are un dram de demnitate in el. O adresa trecuta in lista de CC (carbon copy) poate sa insemne: lauda, avertisment, alianta, ajutor, amenintare, razbunare, si chiar declaratie de razboi, in functie de cine e trecut in lista de TO. BCC e martorul tacut a tutuor acestor lucruri.

Nu stiu cat spatiu ocupa nuantele tehnicilor de comunicare in discursurile specialistilor in comunicare, ale consilierilor diversi si nenumarati in probleme de comunicare interna mai ales, dar stiu ca ar trebui. Toti vorbim si toti suntem specialisti in absolut orice ne trece pe langa urechi, toti ne aratam a cunoaste a priori orice noutate, informatie, stire, pentru ca a recunoaste ca nu stii inseamna a “ nu fi calificat, pregatit”. Poate insemna desconsiderare sau barfa la pauza de cafea, poate insemna zvon si poate insemna la un moment dat, o anumita adresa trecuta la CC si dupa acest lucru, potopul unei cariere sau a cursului firesc al unei deja stabilite vieti.


De exemplu, pentru cei neinitiati sau doar naivi, emailul e doar pentru a transmite un mesaj cursiv si pentru a raspunde la unul de acest gen. Sau pentru a ignora, asa cum ignoram diversii fluturasi si foi colorate din cutia postala din fata casei sau scara blocului. Atentie insa, emailul e mult mai mult de atat, e prelungirea caracterului uman, care, intr-un grup mare, poate suferi schimbari dinamice si incontrolabile. Pentru cei care s-au instalat de curand in “open space-ul” vreunui mari companii, li se poate parea o lume fascinanta si ar putea avea chiar viziunea unui picior divin de care se tin strans. Insa, intr-o dimineata, vor deschide casuta email-ului si inima o va lua razna cand vor descoperi ca CC-ul nu e doar o ciudatenie tehnica trecuta sub TO, ci poate contine un mesaj la fel de evident si de senzorial ca o palma peste obraz, un pumn in fata sau o imbratisare sincera. Si asta doar pentru ca in dreptul CC e trecuta o anume adresa. Care poate fi a sefului direct, a colegilor, a partenerului de afaceri, a secretarei, a sotiei. O simpla adresa de acest gen trecuta unde trebuie, transforma copilul nevinovat de corporatie in adultul cinic de corporatie. Acesta a descoperit deja ca, iata, o simpla adresa la CC e un fel de DEX al tuturor metaforelor, expresiilor de genul “oare ce a vrut sa spuna cu asta”, paralimbajul si metalimbajul comunicarii orale odinioara confuze si fara dovezi. Acum stie. E fascinant cum functioneaza tehnica comunicarii in mainile unor Rambo care jongleaza cu CC si BCC si care stapanesc aceasta tehnica la perfectie.


De ce ne folosim de aceste tehnici? Pentru ca ni le-am pus la dispozitie, pntru ca suntem creativi in metodele noastre de a ne complica si de a ne ascunde umanitatea in multe si diverse nuantari. Pentru ca o calitate umana nu e de ajuns sa exprimi si sa nuantezi mesajul pe care vrei sa il transmiti in mod direct si pentru ca, un CC e o absolvire de explicatii.


(Studiu de caz pentru cei care nu au citit manualul de utilizare a CC-ului. De exemplu, grosso modo, un director care e nevoit acum sa faca restructurari si va fi nevoit sa renunte la departamentul de IT, va formula un mesaj catre directorul de HR si va pune in CC departamentul de IT de care nu mai are nevoie si nu la aceste costuri. Va explica ca metofara outsourcing-ului e cost-effective si drept urmare, departamentul de IT e liber sa isi caute de lucru. E un director care stie sa foloseasca emailul. Si CC-ul. Poti de asemenea, ca amanta ranita in orgoliul tau de femeie independenta sa te razbuni pe iubitul tau de ocazie dar care s-a cam plictisit de tine, trimitand o scrisoare siropoasa de adio, cu CC la sotia acestuia. Un email deschis cu o anumita adresa trecuta la CC e mai mult decat un email primit.)



Un CC unde e trecuta adresa unui coleg poate insemna recunoasterea expertizei acestuia sau declaratia ca “ esti partenerul meu / martorul in aceasta discutie”. Poate insemna transmiterea unei laude suplimentare, pe langa cea asumata de receptor. Poate, de asemenea, insemna desconsiderare, jignire, umilinta, cu toate consecintele din acestea, care pot fi la fel de diverse si decisive ca si complementarele acestora din limbajul usual, verbalizat. Emailul ajuta ca deciziile legate de activitatile din zi, de cariera cuiva sau chiar de viata cuiva sa fie asumate in liniste, fara sunete. Totul se traieste in interior si rabufneste doar cand calitatea umana de a articula cuvinte e mai puternica decat orice, devine un paroxism reactiv. De aceea se mai aud strigate de prin birouri, semn ca acolo lucreaza oameni, nu o lista intreaga de BCC. Semn ca aici se lucreaza cu oameni, nu cu adrese. Semn ca inca mai existam.


sâmbătă, 24 octombrie 2009

Chirurgia absurdului sau Viata nu e facuta numai din prajituri


“Cea mai fericita fata din lume” – geniala analiza a unei lumi absurde. Drumul dramatic al alienarii umane, transportat intr-un oltcit de la Hunedoara in centrul Bucurestiului, si transformat, in mijlocul unei lumi in care bolborosesc, agresiv, irascibil si obsesiv, neologisme capitaliste : plasare de produs, reclama, agentie, ok-ul pentru personajul din reclama.


Planul 1: Nevinovatia si castitatea ancestrala a omului marunt este profund subliniata intr-un context antonim, al marelui oras, razboinic, ironic intr-un mod grobian, absurd. O adolescenta a carei singura vina este sa fi castigat o masina printr-un concurs cu taloane, este nevoita sa dea, cu acordul ei bineinteles, inainte de vreme, examenul vietii ei: se va filma un testimonial cu ea, cu masina castigata, cu “bucuria” de a o fi castigat si evident, pentru eficientizare, - alt cuvant drag - plasarea de produs: “Trebuie da se vada fericirea, dar mai ales, atunci cand bei din suc!


De ce s-a uitat ca, atunci cand bucuria se simte, ea se vede oricum, in orice conditii de lumina, cadre, costumatie.


Dubla oarecare: “Ce facem noi aicea? Le aratam oamenilor obisnuiti cat de fericiti pot fi”/

Dubla urmatoare: Ca sa nu mai zic de “ acest superb logan break”, doare cat de genial este acest fragment.

Clientul - un producator de racoritoare si duduile de la agentie. Scena in care fata este “analizata” de ochii critici obisnuiti sa analizeze orice alte produse: fie ele pe raft, fie ele oameni- abunda de o brutalitate creionata atat de delicat incat nu poti decat sa o simti, fara sa o poti si exprima. Si daca o poti exprima, fara sa iti poti inabusi furia.

Nenea profi de la echipa de filmare: “ Fata asta cam are mustati” –

Duduia plictisita, superioara si sictirita de la agentie: “Mda, merge, dar faceti ceva cu sandalele, sunt horror”- observati “neologismul”, da?

Aceeasi duduie, cu atitudinea identica cu cea din urma cu 2 secunde, si probabil, ca in urma cu cativa ani, cand a pasit in lumina falsa de neon a unei profesii inutile: “ Ma rog, de aia nu folosim fotomodele, ca de aia platim testimoniale cu oameni obisnuiti”.

15 ani de viata de provincie, plini de copilarie si nesigurante de adolescenta sunt confruntati cu lumea minciunilor invelite in sclipiciul de wanna- be a “profesionistilor” dintr-o lume ca un miraj: televiziune, reclama, agentii, lumini, dula 1, 2…9, 45.


Smecherul de middle management: "Mai fetito, pe tine te-a invatat cineva la scoala limba romana? Da... suna vocea timida a fetei provinciale. Atunci - si tonul creste progresiv, ii place lui cum i se aude vocea , in sfarsit, are cui da ordine si pe cine certa - ce iti zice tie cuvantul vesel!" veselllll!!!!!


Planul 2: drama umana e disecata de cutitul scenaristului aproape peotic. Familia fetei din Hunedoara, tata si mama - acei milioane de tata si mama din toata tara – clasici, un tata care nu arata ca e coplesit de traficul bucurestean, de tonul politicos superior al politistului care ii indica o parcare imposibila, si o mama – ingaduitoare, simpla si provincial severa.

Bucuria castigului oamenilor marunti te face sa plangi si sa iti doresti ca niciodata sa nu iti fi dorit sa castigi ceva in plus fata de ce ai avut de la inceput: zambetul senin intr-o lume care sa nu iti fie straina. Sinceritatea de a trai asa cum esti tu fara sa incerci sa te transformi intr-o lume care ea insasi se transforma fara discernamant si fara a-si ingadui ragazul sa realizeze ca n-a mai ramas vreo urma de umanitate in ea.