Chirurgia absurdului sau Viata nu e facuta numai din prajituri

“Cea mai fericita fata din lume” – geniala analiza a unei lumi absurde. Drumul dramatic al alienarii umane, transportat intr-un oltcit de la Hunedoara in centrul Bucurestiului, si transformat, in mijlocul unei lumi in care bolborosesc, agresiv, irascibil si obsesiv, neologisme capitaliste : plasare de produs, reclama, agentie, ok-ul pentru personajul din reclama.

Planul 1: Nevinovatia si castitatea ancestrala a omului marunt este profund subliniata intr-un context antonim, al marelui oras, razboinic, ironic intr-un mod grobian, absurd. O adolescenta a carei singura vina este sa fi castigat o masina printr-un concurs cu taloane, este nevoita sa dea, cu acordul ei bineinteles, inainte de vreme, examenul vietii ei: se va filma un testimonial cu ea, cu masina castigata, cu “bucuria” de a o fi castigat si evident, pentru eficientizare, - alt cuvant drag - plasarea de produs: “Trebuie da se vada fericirea, dar mai ales, atunci cand bei din suc!

De ce s-a uitat ca, atunci cand bucuria se simte, ea se vede oricum, in orice conditii de lumina, cadre, costumatie.

Dubla oarecare: “Ce facem noi aicea? Le aratam oamenilor obisnuiti cat de fericiti pot fi”/

Dubla urmatoare: Ca sa nu mai zic de “ acest superb logan break”, doare cat de genial este acest fragment.

Clientul - un producator de racoritoare si duduile de la agentie. Scena in care fata este “analizata” de ochii critici obisnuiti sa analizeze orice alte produse: fie ele pe raft, fie ele oameni- abunda de o brutalitate creionata atat de delicat incat nu poti decat sa o simti, fara sa o poti si exprima. Si daca o poti exprima, fara sa iti poti inabusi furia.

Nenea profi de la echipa de filmare: “ Fata asta cam are mustati” –

Duduia plictisita, superioara si sictirita de la agentie: “Mda, merge, dar faceti ceva cu sandalele, sunt horror”- observati “neologismul”, da?

Aceeasi duduie, cu atitudinea identica cu cea din urma cu 2 secunde, si probabil, ca in urma cu cativa ani, cand a pasit in lumina falsa de neon a unei profesii inutile: “ Ma rog, de aia nu folosim fotomodele, ca de aia platim testimoniale cu oameni obisnuiti”.

15 ani de viata de provincie, plini de copilarie si nesigurante de adolescenta sunt confruntati cu lumea minciunilor invelite in sclipiciul de wanna- be a “profesionistilor” dintr-o lume ca un miraj: televiziune, reclama, agentii, lumini, dula 1, 2…9, 45.

Smecherul de middle management: "Mai fetito, pe tine te-a invatat cineva la scoala limba romana? Da... suna vocea timida a fetei provinciale. Atunci - si tonul creste progresiv, ii place lui cum i se aude vocea , in sfarsit, are cui da ordine si pe cine certa - ce iti zice tie cuvantul vesel!" veselllll!!!!!

Planul 2: drama umana e disecata de cutitul scenaristului aproape peotic. Familia fetei din Hunedoara, tata si mama - acei milioane de tata si mama din toata tara – clasici, un tata care nu arata ca e coplesit de traficul bucurestean, de tonul politicos superior al politistului care ii indica o parcare imposibila, si o mama – ingaduitoare, simpla si provincial severa.

Bucuria castigului oamenilor marunti te face sa plangi si sa iti doresti ca niciodata sa nu iti fi dorit sa castigi ceva in plus fata de ce ai avut de la inceput: zambetul senin intr-o lume care sa nu iti fie straina. Sinceritatea de a trai asa cum esti tu fara sa incerci sa te transformi intr-o lume care ea insasi se transforma fara discernamant si fara a-si ingadui ragazul sa realizeze ca n-a mai ramas vreo urma de umanitate in ea.

De la Cosmin: Disimulare de toamna

Astazi vreau sa nu exist, sa nu am un numar de telefon . Astazi vreau sa fiu o picatura de ploaie pe un geam de sticla si nu termopan, sa ma asez catinel in coltul lui si sa te privesc. Sa ma lipesc strans de geamul aala si sa nu alunec, sa uit de dementa si de zgomot de caldurile ce vor sa vina si timpul care ma va ucide. Sa stau si toate moleculele mele lichide sa ma tina lipit acolo de geam si sa absorb in mine culoarea ta si zambetul tau si gandurile tale ….sa ma usuc incet si sa toate astea sa se transfiomre in miii de atomi care sa pluteasca mai departe maine, povestind soptind anonim celor din drumul lor ca existi si ca ai o adresa…astazi vreau sa fiu anonim, sa nu stii ca exist sa nu stiica te privesc ci doar pur si simplu sa nu ma vezi.... sa ma asez confortabil in anonimat si de acolo sa te contemplu ca o melodie veche si buna pe care nimeni nu o stie, ca pe o bautaura secreta al carui proces de fabricatie il stiu doar eu …

Astazi vreau sa nu am doua picioare un corp si brate , nas, gura si urechi, oamenii sa imi scuipe numele in uitare, sa imi sterg urmele aici si sa triaesc pe lamela subtire a unui geam ce refuza sa fie schimbat ...sa tremur zgribulit in coltul lui ucigand in el un vant mult prea puternic si sa anulez griul unui cer bucurestean inglodat de praf si mizerie...astazi vreau sa existe anonimatul si dincolo de el observatul ca stiinta permisiva ce imi arata adevarata splendoare acum si aici lipit de acest geam..stiu ca maine ma voi topi intr-o dara uscata ce se va sterge la urmatoare ploaie dar nu imi pasa, nu vreau eternitatea geamului si vreau acum si aici sa te vad, atarnat in anonimat sa iti conserv ziua in cristalul meu si sa o retin fidel aici in memiscatul lichid al unei picaturi de ploaie...

Ce pacat ca uram ploaia si alungam stropii ei cand in ei se ascund gandurile si visarile noastre...

sulina si delta, mixed feelings

delta nu e o surpriza, e doar o liniste care te invita sa ai putin respect pentru ce a mai ramas salbatic in ea. sulina insa, in afara de pleiada de pensiuni aranjate frumos cu fetele lor spre bratul sulina care se intindea la nici 10 metri de cladiri, a fost o surpriza. prima concluzie: preturi mai mult decat in regula la cazare, si serviciile de cazare. daca e vorba insa de mancare, chiar daca preturile par a fi si ele in regula pentru un buget decent de vacanta in romania, ajungi la concluzia ca pestele e cea mai exotica mancare la sulina. aproape ca am reusit sa mancam hamsii intr-o seara, cu noroc. borsul de peste.. eh. cosmin a spus ca in niciun caz nu se gateste asa. mie mi-a placut, pentru o singura data. dar e oarecum ciudat sa ajungi la sulina, s ate duci la resurantul plin de oameni si sa vezi bucurestenii putin cam grobieni cum infuleca tot ceafa de porc si cartofi prajiti , iar pestele sa lipseasca, cu soiurile lui diverse.

in rest, loced it. casele, oamenii, barcile din curti, vaporasele, navele rapide, si cele de tip catamaran, vapoatele imense care ancorau in fata pensiunii. plaja salbatica si radarele care acum nu mai functioneaza da care ne-au atras sa le vedem de-aproape. plaja plina d eoameni, familii, seara, unica strada de " promenada" plina si ea, dar plin, nu aglomerat. e o diferenta binefacatoare. farul vechi, farul nou, statia meteorologica, hula formata la varsarea dunarii in mare. pleci cu zambetul pe buze si uiti ca nu ai mancat cat peste voiai, la restaurant, acolo unde te-ai astepta sa se bata in meniuri intre ele. dar nu, vechile metehne ale serviciilor din tarisoara noastra nu mor deloc atat de repede pe cat ne-am astepta.